Donații

BISERICA APARȚINE COMUNITĂȚII, BISERICA SUNTEM NOI!!! Parohia noastră este susținută financiar prin contribuția și donațiile câtorva membrii ai comunității noastre. Suma obținută din donații este folosită îndeobște la plata chiriei și a utilităților, achiziționarea obiectelor de cult necesare, precum şi susținerea tuturor acțiunilor şi activităților parohiei noastre. Alese mulțumiri tuturor ctitorilor precum şi tuturor celor …

Sfintele Slujbe

Sfintele slujbe bisericeşti sunt întrupări şi actualizări ale cuvintelor rostite de Hristos-Domnul: „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu între ei“. Aceste slujbe sunt exprimări ale rugăciunilor noastre comune, sunt o întărire şi o încununare a rugăciunilor personale. La biserica noastră din Turnhout se organizează slujbele sfintei noastre Tradiţii …

Programul liturgic

Sâmbăta:18:00 – Vecernia Duminica:08:30 – Utrenia10:00 – Sfânta Liturghie Dragilor,   Vă trimit programul slujbelor până la sfârșitul lunii Noiembrie.   Notați, vă rog, că duminică 24 noiembrie de la ora 17:00 vom săvârși fi Taina Sfântului Maslu.   Să ne vedem bucuroși! Pr. Gabriel

Cununia

Taina Cununiei (numită și a Nuntii sau Taina Încununării) este unirea dintre bărbat și femeie “în Hristos si in Biserica” prin harul lui Dumnezeu. Ne putem referi la un moment specific al Tainei, atunci când se desfășoară slujba propriu-zisă, când preotul cheamă harul Sf. Duh pentru realizarea unirii dintre cei doi. Din alta perspectiva, Taina …

Sfântul Maslu

Taina Sfântului Maslu, este slujba prin care Biserica se roagă pentru cei bolnavi, dăruindu-le harul tămăduirii, al iertării păcatelor prin ungerea cu untdelemn sfinţit însoţită de rugăciunea preoţilor. Cauzele deprimării şi descurajării oamenilor de multe ori sunt bolile, iar acestea nu pot fi învinse numai cu mijloace omeneşti şi mai mult decât atât, unele boli …

Taina Mirungerii

Taina Mirungerii este acea lucrare sfântă, instituită de Mântuitorul Hristos, prin care, ungându-se de către episcop sau preot cu Sfântul Mir părțile principale ale corpului celui botezat, odată cu pronunțarea cuvintelor: „Pecetea darului Sfântului Duh, Amin“, se împărtășește primitorului ha­rul întăririi, creşterii şi desăvârşirii duhovniceşti începute prin botez. Spre deosebire de bisericile apusene, unde Mirungerea …